Aici mereu am perceput mai mult absența prezenței umane din locuri, probabil pt că așa îmi erau mai familiare, sau, dimpotrivă, faptul că îmi sunt străine nu mă deranjează f mult.
mă gîndeam la locuri precum gările, dar nu la clădirea în sine, ci la ieșirea din gară, partea mai urîtă, la mirosul de praf cu rugină și metal încins, mirosul de cauciuc ars de la Öresundståget, linkurile croșetate pe zăbrelele de metal ale gardului, la locurile precum Lundavägen și porturile industriale din Malmö. la ce se întîmplă cu obiectele din casele noastre după ce murim, ceștile, florile din ghiveci, hainele. Și iar m-am trezit complet conștientă în mijlocul nopții cu revelația aia: ce o să se întâmple cu mine când o să mor.
