locuţiuni

Dorinţa indiferentă refuză şi timpul, şi viaţa. Existenţa ei nu se poate grefa decât la tabula rasa pasiunilor, a degradării fiinţei umane într-o maşină fără suflet. Dorinţei indiferente nu i se opune dorinţa autentică, deoarece aceasta din urmă s-a stins odată cu apariţia primei; iar această dispariţie, în aceste condiţii de producţie, nu s-ar putea echivala cu ataraxia grecească, cu puterea indiferenţei la durere şi nici cu noţiunea budistă de Upata sau cu non-ataşarea. Din acea clipă, dorinţa autentică a fost substituită în întregime cu dorinţa indiferentă care, incapabilă să se depăşească, nu poate decât să se întoarcă spre polul ei bulimic donjuanesc, la dorinţa mecanică.