da, acolo aș vrea să fiu. printre tentaculele lor.

senzația e aproape ireală, îmi imaginez un om care vorbește în aer și vede cum cuvintele se aglomerează în jurul lui și el nu mai are loc, adică nu în sensul ăla stupid, poetic, ci într-un sens aproape fizic, că îl dau afară din cameră, ca niște baloane supradimensionale, ca pe internet, cînd linkul deschide alt link, la nesfârșit, inutil și foarte decorativ. sau, mai concret, ca atunci când un tâmplar șlefuiește o bucată de lemn și în jurul lui se adună panglicile alea de lemn și rumegușul.

o altă senzație e aia când îți apeși pleoapele și vezi cercuri de lumină. și nu poți să te abții să nu apeși și mai tare, să nu te mai oprești, chiar dacă probabil nu e sănătos pentru ochi. ca în poveștile cu victimele înjunghiate, dacă scoți cuțitul din rană, o să țâșnească sângele în șuvoaie, omul se preface în stană de piatră sau se dezumflă, se dezintegrează și gata, a dispărut.



cum e când te prefaci că în cameră mai e cineva, poate un mort, cu care poți să vorbești fără să însemne nimic, fără să te sperie cineva. fizică și H2O. un corp perfect simetric, de înotător. să-i spui că e foarte frumos, să-l mângâi, fără să-l lezezi, dar sigur, morții nu se mângâie, e ilegal. sau să suni la diverse linii de ajutor, să începi să vorbești fără să-ți pese că sună sick ceea ce spui, oricum, cei care sună acolo par bolnavi, indiferent de ce spun.
> strong| strong | strong <

Exterminator Inc.
Get More: Exterminator Inc.