Bărbatul aleargă după un ghemotoc alb care abia dacă se vede în zăpadă. Şi azi m-am trezit, şi azi am fost capabilă să fac şi să dreg. Iau punga mai mare şi mă gândesc: Petrecerea asta e ca vai de capul ei.
Zi însorită, picură de pe acoperişuri ca de pe clopotul unui templu budist.
power power power ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥
Sunetul de bulă care se ridică de sub apă a skype-ului, conversaţie nouă!!
Întind firul de păr lucios, observ că se termină într-o bucăţică despicată pe care o rod şi o arunc pe jos.
Ce se poate scrie despre sentimentul pe care-l ai atunci când lucrezi cu camera pornită şi cu microfonul oprit şi din când în când tragi cu ochiul la monitor.
Apoi când închizi fereastra, pe monitor apare pagina albă şi vezi doar un monitor cu o pagină albă, vezi cadrul gri al monitorului şi talpa pe care stă şi te gândeşti că în spate cineva se uită la tine sau poate chiar râde sau poate chiar spune ceva amuzant în cameră, ştiind că tu nu auzi. Râsete, bătăi cu perne, jucării spânzurate pe candelabru, învârtindu-se deasupra ta, ca într-un leagăn.
Poate că ar merge înjurături cu cristoși și toți nervii întinși, elastici, dar întinși, adunați laolaltă, înjurături pe un drum pentru biciclete, în timp ce ies din oraș, într-o zonă industrială unde nu mai calcă nimeni de ani buni, înjurături urlate în comunitatea ”Bucuria Inimii” de la marginea orașului, cu case alipite și lămpi la geam, căsuțe artificiale pentru păsări și mâncare pentru păsări, adăposturi. N-o să iasă oricum nimeni.

Fetița blondă, aruncând mingea colorată de plajă spre cer.
Întindere de ape, argintiu și alb, suprafețe late și mari și liniștitoare și înjurături. Emisiuni peste emisiuni cu rețete și decorațiuni pentru case, liniște. Din când în când, arunc o privire spre geam, la umbra mea. E un bătrân în jur de șaizeci de ani, care nu se mișcă de la geam decât seara, când se duce la culcare *sau unde s-or duce săracul. În rest, aproape că ne facem cu mâna, la nouă sunt ready and able, apt pupil, vorba lui Adi, amândoi ne luăm poziția de luptători.
Netezesc pernele, cred că ar merge schimbate husele astea. Linoleu imbecil, nenorocire, floare uriașă, spectaculoasă în geam. Vreau bijuterii extravagante, din fâșii de piele împletite și gheare de animale. Minte modelată de imagini frumoase. curat_spăl vasele_fac un duş_să
Griul de afară e constant. Cred că are o formulă fixă, x grame de apă, n grame de dioxid de carbon, omulețul de la geam, vise domoale, casnice, quiet mountains, quiet dreams, quiet flicker of life’s amber. Griul de afară
lebede înghețate, cu picioarele din piele negre, prinse sub gheață. Ritualuri secrete, cu făclii și oameni dansând în costume făcut din piei de animale, mamuți, cu coarne și oase în păr. Morții s-au ridicat din morminte și au suflat spre noi.
1 comment:
http://www.youtube.com/watch?v=jQYQTFudrqc&feature=player_embedded
:)
Post a Comment