in habitat

într-un film în care tocmai m-am trezit e un soare alb

şi mă prefac

că e ajunul Crăciunului, chiar am de gând să mă comport ca atare.



bagi capul preţ de o secundă ca să verifici statusul,

pătratul de un albăstrui lăptos din cadrul uşii se tulbură

de praful de zâne împrăştiat,

eşti conştient că mă prefac că dorm,

alegi, deci, să mimezi

o gură de peşte construit din umbre pe post de sărut.

urmează un generic lung, dar nu mă încumet să-l întretrerup.



mijesc ochii şi constat:

liniştea a atins cote maxime,

e aproape somptuoasă în încercarea ei de a ne încuia urechile

cu greutatea ei pufoasă,

e o pernă pusă pe faţă, doar că e peste tot.



din pat văd tot ce se întâmplă în micul univers.

în cubul perfect pătrat al bucătăriei, te-ai prefăcut

într-un primat mămos de pe National Geographic,

într-o specie de mamifer.

sigur, mi-ai zis că, de fapt, nu-i aşa. te simţi expus, terifiat,

e prima reacţie când corpul e trezit cu forţa la cinci dimineaţa,

îţi aminteşti, am discutat despre asta:

e doar un reziduu necontrolat

din epoca de piatră, când homo neanderthalensis,

ruda noastră extinctă cea mai apropiată,

era nevoit să controleze focul când se lumina, de teamă să nu fie mâncat.



în fond, ce înseamnă să fii uman?



să-ţi pui salopeta reflectorizantă ca toţi ceilalţi,

să stingi lumina după tine cînd pleci



să încui uşa.



traiesc fara curent de o saptamana

science fiction






Experimentezi în detrimentul sentimentului autentic.

Comuniunea ta cu natura seamănă, cel mult, cu prezența unei camionete vechi, uitate pe veci în mijlocul unei pășuni,

mâncată de rugină și năpădită cu o nepăsare senină de urzicile din jur.



Vindecarea naturii apare ca gest instinctiv, naiv; oare e prea târziu?

Las-o baltă.

Testezi gesturi și acțiuni copilăroase:

aplicarea leacurilor în mod forțat, împingi pe gâtul unui copil medicamentul amar, amestecat cu zahăr.



În cădere liberă spre Oraşul de Mesteacăn,

admiri cu groază peisajul.

Te-ai deconectat, n-ai nici o şansă, ai pierdut legătura.

De acum încolo e silent disco pe veci.

Măcar de-ai avea un alt plămân în apropiere la care să te conectezi.

Primul lucru care îți trece prin cap e:

oare ce se întâmplă cu corpul meu dacă moare în gravitație zero?

Se prăbuşeşte într-un final, după ani de lumină de cădere,

sau continuă să putrezească

în costumul ăsta de astronaut,

să se învârtă în jurul Pămîntului alături de deşeurile de la stațiile orbitale?

Cînd o să intri în cîmpul gravitațional,

mai întîi o să-ți cadă tot părul, apoi o să se ducă toată culoarea.

Gravitația încearcă să te omoare.

Sorry, eşti doar un obiect greu care cade spre pământ.

Consolează-te cu gîndul ăsta: cînd o să mori,

o să ningă cu globule albe,

iar tu o să dispari în întunericul frecvențelor radio,

printre imaginile-hologramă cu cranii împodobite cu pene sau urechi de iepuraş.



colti si gheare

în clipe din astea, gândește-te la peretele subțire,


la geamul și mai subțire

care te desparte de furtuna de zăpadă de afară,

gândește-te că are doar cinci centimetri,

că dacă el n-ar exista, ai sta în mijlocul furtunii.

gândește-te la cât ți-ar fi de frig.